Daniel Iancu - Autobiografică în-cântare
dedicaţie
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Augusta Hedlinger [FlorPloiesteanu ]
Sunt Daniel Iancu şi sunt licenţiat
În utilaje de forat, şi speţializat
Pe-orizontală, la forat.
În timpu’ ce-l am l...
Cât de puţini suntem cei care în viaţa am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puţini ne-am născut astfel aici în această lume şi cât de mulţi îşi trăiesc viaţa morţi de ei înşişi, cu sufletele neumblate de paş...
Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon?
Abia acum aş vrea să cuprind infinitul, să-l întreb ce a căutat la întâlnirea sa cu Dumnezeu? Doar fiindcă vroia să cunoască Sfârşitul unui Început sau poate că se simţea la fel de singur ca şi Dumnezeu fără de noi? (Sorin Cerin)
Ai cei mai frumoşi ochi din lume fiind ochii Clipei mele şi cred în ei. Te-am regăsit abia în amurgul sentimental al vieţii doar ca să te întreb câte priviri s-au pierdut naufragiind în tine, câte şoapte ai spart în sufletul tău, câte speranţe ai ars p...
Marea intrebare, la care nu stiu sa raspund in ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea: “Ce vrea de fapt o femeie?”
Viata trebuie traita asa cum este pentru ca ni sa dat fara sa o cerem si ni se va loa fara sa fim intrebati
A filosofa inseamna a incerca sa raspunzi cu mijloace supermature la intrebari pe care si le pun copii.
Fiind intrebat "Cum ar fi barbatii fara femei ?", Mark Twain a raspuns: "In primul rand fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!"
Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa şi pe cel înţelept pentru ştiinţa sa, căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei care le întrebuinţează bine, fiindcă fericirea nu stă în el...
E păcat să mori fără să fi trăit. Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti. Viaţa e un ţipăt între două tăceri. Nu te întreba niciodată pe car...
Vreau sa vorbesc numai despre pumnale, nu sa le intrebuintez. ( Shakespeare )
Ştiinţa cuiva preţuieşte munca pe care a întrebuinţat-o ca s-o capete
Omul de ştiinţă nu este persoana care dă răspunsurile potrivite, este cel care pune întrebările potrivite.
Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii pentru fericirea omului.
Viata trebuie traita asa cum este pentru ca ni s-a dat fara sa o cerem si ni se va luza fara sa fim intrebati
Ne naştem şi murim în speranţă, indiferent cum ne apropiem sau ne îndepărtăm din viaţă. Dincolo de tot ce acumulăm căutând, întrebând, primind, pierzând, visând, rămânem uimiţii ochi şi suflet ai primei particule de infinit.
Viata trebuie traita asa cum este pentru ca ni s-a dat fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati
Majoritatea oamenilor isi intrebuinteaza o mare parte din viata pentru a-si face
nefericita cealalta parte. ( Jean de La Bruyere )
Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa. ( Seneca )
Intrebat fiind ce e femeia, Emil Brumaru a raspuns: "Nu stiu, dar sunt multe!" (Emil Brumaru)
Fiind intrebat "Cum ar fi barbatii fara femei ?", Mark Twain a raspuns: "In primul rand fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!" (Mark Twain)
Prefer rationalismul ateismului. Intrebarea daca exista Dumnezeu sau alte obiecte ale credintei este irationala si nu joaca nici un rol in rationalism, deci nu trebuie sa-ti pierzi timpul atacand sau aparand vreo opinie. ( Isaac Asimov )
Daca nu exista intrebari stupide, atunci ce gen de intrebari pun prostii? Devin brusc destepti in timp ce pun intrebarile?
Scott Adams
Cand un filosof iti raspunde, nu mai intelegi nici ce l-ai intrebat
Cu cit gindesc mai mult, cu atit ma intreb daca-mi foloseste la ceva
Poti spune daca un om e istet dupa raspunsurile pe care le da. Poti spune daca un om este intelept dupa intrebarile pe care le pune
Vă amintiţi ce povesteşte Dostoievski despre minutele petrecute în faţa plutonului de execuţie? Despărţise, dacă ţin bine minte, acele minute în mai multe părţi. O parte pentru a-şi lua rămas bun în gând de la prieteni. O parte pen...
Matematica e un tărâm pe care mulţi umblă, foarte mulţi ştiu şi de ce, mulţi încotro, nimeni, de fapt, de ce aşa. Cred că de vină e raţionamentul pas cu pas care ne face să deducem că unele lucruri chiar au o logică şi acea...
Nu am noroc la femei. Am fost odata la o intalnire, si am intrebat-o pe tipa daca a adus la ea ceva metode de protectie. Mi-a pus un cutit la gat. (Scott Roeben)
Pagina :
1 |
2 |
3 |
4 |
Urmatoarea»