Istorie. Atâtea minciuni fosilizate.
Silinţa în lucruri imposibile, nesilinţa în cele posibile, din cauza rătăcirii, sau nesilinţa la timp; din aceste trei pricini nu izbândeşte fapta. (Boktlingk)
Omul vede cu ochii, aude cu urechile, da cu socoteala si te scoate in cele din urma cum esti, orisicat te-ai sili s apari altfel.
Cei patru stâlpi ai cârmuirii sunt: religia, justiţia, consiliul şi visteria. (Bacon)
Ma gandesc sa rad, ca sa nu fiu silit sa plang. ( Beaumarchais )
Eu înţeleg că aveţi unele obiecţii, dar n-am ce face. Dacă un consiliu de administraţie susţine că nu mai trăiţi, înseamnă că sunteţi morţi.
Nepatruns este adeseori destinul; dar silinta omului este aceea care are putere asupra lui prin fapta.
Mulţi suportă cu uşurinţă munci grele, când nu sunt constrânşi, munci care li s-ar părea penibile, dacă ar fi siliţi să le facă. (Freidank)
Cel cumpănit la vorbă, statornic la faptă, iute la îndeplinire, tare în silinţă, neabătut şi potolit, acela este vrednic de fericire. (Cuksaptati)
Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni; sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori. Charles W. Eliot
Este greu sa intelegi daca un barbat isi da atata silinta
sa reuseseasca in viata pentru a-si face sotia fericita
sau doar ca sa-i faca in ciuda ... soacrei.