Prin Dumnezeu şi numai prin Dumnezeu noi cunoaştem amintindu-ne propria noastră imagine despre noi şi lume, imagine care a fost şi va rămâne etern dincolo de deşertăciunea acestei ţărâne care respiră prin noi, cei pierduţi în negura infi...
Vom fi uniţi prin sfinţenia iubirii în şi prin Dumnezeul nostru etern. Şi atunci, oricât de mult am realiza deşertăciunea acestei lumi, şi am şti că vom fi mereu acea stea care va arde continuu pentru a apărea ca imagine pe o boltă a unei lumi...
Te iubesc atât de mult, dragul meu suflet pereche, încât nu pot exprima în cuvinte. Într-o mare iubire cuvintele nu-şi au rostul, precum îşi pierde consistenţa orice atingere sau privire, fiindcă toate acestea sunt şi vor rămâne numai în străfundurile sufle...
Ce pot să-ţi spun decât că totul e bine aşa cum trebuie să fie, ochii plâng sau râd în adâncurile infinitului uitat din noi, oamenii se nasc şi mor la ruleta sorţii plătită cu jetoane de Destin, cerul e bântuit când de seninul fericirii când de no...
Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete.
Cioran
Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala. - P. Lescot
Fa toate lucrurile cu dragoste. - Og Mandino
Toate pasiunile ne fac sa comitem greseli, dar dragostea ne face sa savarsim greselile cele mai ridicule. - la Tochefoucauld
In toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. - Paulo Coelho
Vom face dragoste in rime imbratisate, incrucisate, pana cand toate noptile vor fi albe. - Ionut Caragea
# Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodata, si tocmai de aceea plec, pentru ca, daca as ramane, visul s-ar transforma in realitate, in dorinta de a poseda, de a dori ca viata lui sa fie a mea. In fine, toate lucrurile care transforma dragostea in sclavie. E bine sa avem grija de ceea ce luam cu ...
n definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina - lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. - Mihail Drumes
Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. - Emil Cioran
Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva...
Aud vibrand vocea ta in toate zgomotele lumii. - Paul Eluard
Prima iubire este ca alfabetul din care copilul nu cunoaste inca toate literile.
Toate pasiunile ne fac să comitem greşeli, dar dragostea ne face să săvârşim greşelile cele mai ridicule. (La Rochefoucauld)
Dragostea conjugala este cea mia puternica din toate cat timp dureaza.
Toate pasiunile ne fac sa comitem greseli, dar pe cale mai ridicole le facem din dragoste.
Dintre toate pasiunile violente,dragostea este cea care ii sta cel mai bine femeii.
Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodata, si tocmai de aceea plec, pentru ca, daca as ramane, visul s-ar transforma in realitate, in dorinta de a poseda, de a dori ca viata lui sa fie a mea. In fine, toate lucrurile care transforma dragostea in sclavie. E bine sa avem grija de ceea ce luam cu no...
In definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina - lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele
Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva
Fa toate lucrurile cu dragoste. - Og Mandino
Toate pasiunile ne fac sa comitem greseli, dar dragostea ne face sa savarsim greselile cele mai ridicule. - la Tochefoucauld
In toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. - Paulo Coelho
Vom face dragoste in rime imbratisate, incrucisate, pana cand toate noptile vor fi albe. - Ionut Caragea
Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodata, si tocmai de aceea plec, pentru ca, daca as ramane, visul s-ar transforma in realitate, in dorinta de a poseda, de a dori ca viata lui sa fie a mea. In fine, toate lucrurile care transforma dragostea in sclavie. E bine sa avem grija de ceea ce luam cu no...
In definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina - lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. - Mihail Drumes
Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. - Emil Cioran
Pagina :
1 |
2 |
Urmatoarea»