Nu mă sufereai pentru ce-ţi era potrivnic în prezent sau în viitor. Te zbuciumai pentru ce nu se mai putea schimba, pentru ce n-a fost. Te considerai vinovată. Mi-am dat seama că aceste suferinţi sunt tocmai plata cu care îmi eşti datoare. Ele spărgeau, şi ...
De cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau s...
Faptul că omul în prezent nu cunoaşte importanţa sacrului din el este tocmai datorită Păcatului Originar sau al trădării de sine când şi-a dat propriul său sacru unui sacru divinatoriu fals şi total străin de sine
În fiecare dintre noi, Dumnezeu este prezent în permanenţă, chiar şi atunci când se ascunde, dar din nefericire marea majoritate a oamenilor nu ştiu aceasta
Când trecutul intervine în prezent, este greu să păşeşti în viitor.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare...