Leonidas şi-a îmbrăcat soldaţii în haine roşii, să nu li se vadă sângele şiroind pe trupuri. Ascunde-ţi rănile, pentru că ele dau speranţă duşmanului.
Femeia: Lumea este caldă şi verde. Iubitul meu are dreptate. Lumea este exagerat de verde. Ştiu, verdele înseamnă speranţă. Dar ce mai poate spera de la viaţă o femeie măritată?
Invidia şi speranţa. Nu ajungi departe cu aceste mici rozătoare închise în colivia inimii.
Speranţa înălţării la cer. Atâta lume, gata de decolare.
Scânteile nu luminează. Fac să se nască speranţa de lumină
Viaţa. Zile de speranţă, despărţite de nopţi de somn.
Ieri nu este decât un mâine despuiat de mister şi speranţă, terfelit de istorie
Semănăm generozitate, în speranţa că va rodi recunoştinţă.
Nu ne-a mai rămas decât speranţa. Pe asta nimeni nu a vrut s-o cumpere.
Unii merg la biserică în speranţa că Dumnezeu verifică prezenţa.