Atunci cine suntem noi cei orbi dar şi legaţi la ochi care nu ştim dacă ne aflăm pe marginea unei prăpastii sau nu, dar alergăm plini de speranţă, crezând că vom putea cuprinde în sfârşit infinitul care fuge de noi asemeni liniei orizontului ...
Omul... sărman copil al îndoielii şi al morţii, a cărui speranţă e clădită pe trestii.
Omul… sărman copil al îndoielii şi al morţii, a cărui speranţă e clădită pe trestii. (Byron)