Când nu are de la cine culege căldura, prietenia, speranţa, omul rătăceşte a uitare, dar nu uită, a tăcere, caută pietrele şi scrie cu ele drumuri şi arbori, şi oameni pentru fiecare întâmplare.
Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nicio speranţă de întoarcere.
Moartea e o ipoteza pana in momentul cand omul se pomeneste in bratele ei,fara nici o speranta de intoarcere.