N-am nevoie de niciun sprijin, de niciun îndemn şi de nicio compătimire, căci deşi sunt cel mai decăzut om, mă simt totuşi atât de puternic, atât de tare şi de fioros. Căci sunt singurul om care trăieşte fără speranţă.

Vă amintiţi ce povesteşte Dostoievski despre minutele petrecute în faţa plutonului de execuţie? Despărţise, dacă ţin bine minte, acele minute în mai multe părţi. O parte pentru a-şi lua rămas bun în gând de la prieteni. O parte pentru ...