Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face iar...

...asteptarea ,uneori cand suntem indragostiti, in singuratate si fara speranta ,poate fi ca un ecran luminos , interior ,spre care dau navala si ruleaza un timp, ca intr-un film unic, fantastic,gesturile noastre refulate...

Nenorocirea osteneşte; vânturile nu suflă mereu cu aceiaşi turbare; norocul fericiţilor are un sfârşit. Totul trece, totul se schimbă; omul cu sufletul întreg se încrede până la urmă în speranţă. Deznădejdea este laşitate.

Cuvintele – acordurile pe care sângele, mintea şi valurile de existenţă şi speranţă le trec razelor, ploii, vieţuitoarelor, pământului şi înapoi, ca o rapsodie nesfârşită de senzaţii şi gânduri…

Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.

Toate lucrurile marete sunt simple si majoritatea lor pot fi exprimate intr-un singur cuvant: libertate, justitie, onoare, datorie, mila, speranta.

Speranţa are bunul de a consola, chiar când realitatea arată omului, într-un chip ironic lucrurile cum sunt.

Speranţa e un lucru bun, poate cel mai bun, şi lucrurile bune nu mor niciodată.

Speranţa nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent ce întorsătură iau lucrurile.

Speranţa este ceea ce ne îndreaptă corabia vieţii către ţărmurile împlinirilor.