Este, bineînţeles, o minciună, ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal şi n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva care poate fi numit...
Întreaga noastră ştiinţă şi spiritualitate despre care avem impresia că este o mare realizare a omenirii, a devenirii istorice a acesteia se bazează numai şi numai pe Necunoaştere, pe raportarea la această Necunoaştere fiind de fapt o mare #...
De ce trebuie neapărat Creatorule să-i parvină totul Omului prin minciuna Cunoaşterii atât timp cât aceasta nu-i este dată spre ştiinţă Omului?
Ştiinţa ne-a promis adevărul. Nu ne-a promis niciodată pacea sau fericirea
Ştiinţa cea mai mare este iubirea, numai această ştiinţă o doresc eu, fiindcă nu am altă dorinţă, decât să-l iubesc pe Isus, cu pasiunea sfântă a iubirii curate.
O ştiinţă este orice disciplină în care prostul din această generaţie poate merge mai departe decât geniul din generaţia precedentă.
Studiază mai întâi ştiinţa şi continuă apoi cu practica născută din această ştiinţă.