Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău
Viaţa omului nu e decât o scânteie în timp, iar lucrurile mărunte ţin un loc nesfârşit. De aceea nu putem vedea niciodată tabloul în întregime.
Mi-a luat cincisprezece ani ca să descopăr că nu aveam talent la scris, dar n-am putut să mă las, pentru că între timp devenisem prea renumit
Milioanele de ani care au trecut ne arată cât de încet evoluează viaţa pe Pământ; din această cauză, au făcut asta într-un timp mai scurt
Întreaga putere omenească este un compus conţinând răbdare şi timp.
Am fost într-un calendar, dar n-am venit niciodată la timp.
Secretul rabdarii este sa faci altceva intre timp.
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău
Cel ce se asteapta sa ajunga in cer,ar trebui sa-si faca putin timp ca sa studieze drumul intr-acolo.
Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul. (Plinius)
A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru
Întrebuinţaţi bine timpul, el trece aşa de iute; însă ordinea vă învaţă să câştigaţi timp. (Goethe)
O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi univers, o parte limitată în timp şi spaţiu
Nici viaţa nu şi-a dus-o până la capăt: între timp s-a căsătorit!
Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung. (Seneca)
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.-Dumitru Stăniloae
Pasul dintre timp şi veşnicie este scurt, dar teribil.
Este greu să pui capăt unei obişnuinţe îndelungate într-un timp scurt.
Moartea este un scurt, dar teribil pas între timp şi veşnicie
Tragedia vieţii constă în ceea ce moare într-un om în timp ce trăieşte.
Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr
Este greu să pui capăt unei obişnuinţe îndelungate într-un timp scurt. (Menander)
Viaţa întreagă pare prea scurtă celor ce fac binele, dar pentru cei ce fac rău o singură noapte înseamnă un timp nesfârşit. (Lucian)
Cei care îşi întrebuinţează rău timpul sunt cei dintâi care se plâng de scurtimea lui. (La Bruyere)
Între două concedii, sindicatele îmi acordă timp de odihnă