Cel mai mare rău pe care-l poate face oamenilor soarta este de a-i face slabi în resurse şi ambiţioşi. (Vauvenargues)
Fiecare lucru are două toarte: una prin care este uşor de purtat, alta prin care este greu de purtat. Dacă fratele tău îţi face nedreptate, nu considera în acest caz că te-a nedreptăţit, căci aceasta este toarta prin care lucrul este greu de susţin...
Mânia este ca focul: nu se poate stinge decât atunci când e scânteie. După aceea e târziu. (Papini)
Nici un om nu poate transforma un tigru într-un pisoi zdobindu-l. Concilierea nu se realizează cu duritate. Nu poţi ajunge la o cale raţională cu o bombă incendiară. (Franklin Delano Roosvelt, preşedinte SUA, 1882-1945)
Există vreo regulă care poate să te conducă întreaga viaţă? Să iubeşti: ceea ce nu vrei să ţi se întâmple ţie, să nu faci altuia. (Confucius)
Când se poate apela la violenţă, nu mai e nevoie de nici un proces. (Thucydide)
Oricine poate fi mânios, căci e lucru uşor; dar să te mânii pe persoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit, pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nu se află în puterea oricui şi nici nu e uşor. (Aristotel)
Cel cu înfăţişare blândă poate fi alăptat chiar de o leoaică. (arab
Binele e o visare, un proiect mereu amanat şi urmarit cu un efort istovitor, o limita pe care n-o atingem niciodata, domnia lui e imposibila. Numai raul poate merge pana la marginile sale si domni absolut . (Albert Camus)