Marele fizician rus P.I.Lebedev era un mare dusman al eruditiei sterile. "Biblioteca mea - obisnuia el sa spuna - stie mai multe decat mine. Totusi ea nu este fizician, in timp ce eu sunt."
După cum cei care călătoresc pe mare pe timp frumos au pregătite şi cele necesare pentru caz de furtună, tot aşa cei chibzuiţi îşi pregătesc în prosperitate măsurile pentru caz de nenorocire. (Socrates)
Nu există durere, pe care timpul să n-o micşoreze şi să o atenueze. (Cicero)
Oricine poate fi mânios, căci e lucru uşor; dar să te mânii pe persoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit, pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nu se află în puterea oricui şi nici nu e uşor. (Aristotel)
Blândeţea cuvintelor rostite la timpul potrivit a câştigat acolo unde violenţa ar fi pierdut. (Apollonios din Rhodos)