Cine are copii are ramuri. Nu mai poate încăpea într-o singură aşteptare, într-o singură tăcere.
Când ne certăm copiii şi îi urâm chiar că nu ne ascultă, ne gândim o secundă că o vorbă bună rostită la timp şi cu răbdare ar fi scutit zile, ani de tensiuni nervoase şi lacrimi (inutile)?
Cei mai aleşi dintre oameni se lasă conduşi în viaţă de-un ideal născut din ei înşişi: sunt ca orbii, care se lasă purtaţi de mână de copii lor. (Lucian Blaga)