Elefantul omoara chiar cand atinge, sarpele chiar cand miroase, regele chiar cand rade, omul rau chiar cand cinsteste.
Regele e onorat numai in tara sa, pe cand cel invatat e onorat pretutindeni.
Puterea celor slabi este regele, puterea copiilor este plansul, puterea prostului este tacerea, puterea hotului - minciuna.
Dacă în plină zi regele îţi spune că e noapte, admiră stelele. (persan)
Supuşii au de suferit când regele nu ştie să conducă, aşa cum au de suferit cei dintr-o familie când gospodina nu e pricepută. (indian)
Hoţul începe să fure fructe şi termină cu elefantul regelui. (indian)
Avarul strânge bani pentru rege, hoţi şi foc. (indian)