Oamenii de ştiinţă au pus la punct o metodă revoluţionară care necesită doar 15 minute pentru a fi implementată, ce nu presupune o operaţie chirurgicală şi care poate să conducă la o scădere considerabilă în greutate şi...
Cu două mii de ani în urmă, atleţii greci mâncau foarte multă miere în timpul antrenamentelor pentru Olimpiadă, fiind conştienţi de aportul de energie adus de acest aliment, care contribuie la creşterea performanţei. De atunci, mierea s-a dovedit a fi ...
Berea este una dintre cele mai vechi băuturi pentru bărbaţi. Aceasta a apărut acum aproximativ 6.000 de ani, iar potrivit studiilor provine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze.
În urmă cu 5.000 de ani în perioada faraonilor, ...
Preparate bogate în kilocalorii, măslinele negre şi mierea nu trebuie să lipsească dintr-o dietă echilibrată, dar cantitatea lor trebuie redusă, mai ales când vrem să scăpăm de câteva kilograme, potrivit Gândul
Unele dintre alimentele săn...
Statisticile privind incidenţa diabetului în România situează ţara noastră pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri. Potrivit statisticilor, 600.000 de persoane suferă de această afecţiune, dar numărul real al ...
Singurul regim de slăbire aprobat de toţi nutriţioniştii constă în alimente sănătoase din toate grupele, potrivit www.csid.ro. Tu trebuie doar să scazi caloriile zilnice.
Singurul regim de slăbire aprobat de toţi nutriţioniştii constă...
Pentru prelungirea reprizelor de sex, experţii în nutriţie spun că dieta ar trebui să conţină şi L-Arginina, un aminoacid, care acţionează asupra organismului bărbaţilor ca şi Viagra. Specialiştii spun că acest aminoacid creş...
Se spune ca ochii sunt unul dintre cele mai sensibile organe ale corpului nostru. Iar pentru a le spori frumusetea si pentru a-i mentine intr-o forma grozava este necesar sa le acorzi o ingrijire corespunzatoare. Asta inseamna inclusiv odihna, somn si consumarea alimentelor care iti imbunatatesc ved...
Iarna trecută ai ţinut-o într-o răceală continuă? Atunci este momentul să iei câteva măsuri ca să îţi întăreşti sistemul imunitar. Cel mai mare aliat? Vitaminele! Nu te repezi la farmacie, îţi poţi asigura toate vitaminele printr-...
Vinul consumat zilnic în cantităţi moderate poate preveni mai multe tipuri de cancer, cu condiţia să aibă o concentraţie de alcool de 10%, comparativ cu 14% cât au majoritatea vinurilor din comerţ, potrivit unui studiu realizat de World Cancer Research Fund, rela...
Medicii spun că temperaturile scăzute pun sistemul imunitar la încercare. Astfel că specialiştii recomandă ca în această perioadă să acordăm o atenţie deosebită alimentaţiei, deoarece aceasta oferă organismului toţi nutrienţ...
„Deep tissue”, una dintre ultimele tehnici în materie de masaj, care se realizează pe straturile profunde ale ţesutului muscular, ajută la eliminarea toxinelor din organism, prevenind astfel îmbătrânirea prematură, informează cotidianul Gândul.
Specialiştii...
Coeficientul de inteligenţă al copiilor care sunt alăptaţi exclusiv, timp de şase luni, creşte cu aproape opt puncte comparativ cu cel al bebeluşilor care sunt hrăniţi şi cu alte produse precum ceai, apă sau suplimente alimentare, potrivit studi...
Un avion micuţ, fără echipaj şi fără carburant, va survola Planeta Roşie pentru a ajunge acolo unde Spirit şi Opportunity nu au îndrăznit, informează Descoperă.ro
Cercetătorii de la Swiss Federal Insitute of Technology din Zurich lucreaz...
După ce au dovedit deja că ciocolata neagră este o bună sursă de antioxidanţi şi de acizi graşi benefici organismului, cercetătorii susţin că acesta previne şi excesele alimentare din perioada Crăciunului, informează dailymail.co....
Pagina :
1 |
2 |
Urmatoarea»