Grupul indian Concorde a strâns 50 de milioane de euro pentru a construi primul centru de cercetare şi tratament prin celule stem din România, care va fi amplasat în localitatea Adunaţii Copăceni, judeţul Ilfov, şi va fi administrat şi operat de compania american...
Femeile folosesc zilnic, în medie, produse cosmetice pentru faţă, corp şi păr care conţin 515 substanţe chimice potenţial dăunătoare, potrivit unui studiu realizat de o companie care produce deodorante naturale, citat de dailymail.co.uk.
Conform studiulu...
O companie italiană producătoare de articole funerare a lansat un calendar de promovare, în stil gotic, cu modele sexy în coşciuge, informează publicaţia The Sun.
Compania care a lansat calendarul a decis să asezoneze noua serie de coşciuge din lemn cu modele sex...
Comerţul cu organe şi fluide ale corpului uman, ilegal în unele ţări dar posibil prin intermediul unor companii care oferă bani în schimbul acestora pe Internet, pare să ridice autorităţilor problema plătirii donatorilor pentru încurajarea acestora, re...
Site-ul YouTube şi producătorul de muzică Universal Music Group negociază o posibilă lansare a unui site specializat dedicat videoclipurilor muzicale, potrivit Wall Street Journal.
Acest site, care provizoriu se numeşte "Vevo", potrivit unui articol publicat online mier...
Persoanele obeze adulte care încearcă să slăbească ar putea să beneficieze la fel de eficient de sfaturile primite prin telefon, precum de cele obţinute în urma unor şedinţe de consiliere la care se deplasează personal, potrivit unui studiu recent.
Acea...
You Tube a înregistrat, în luna decembrie, un record de audienţă, platforma video fiind accesată de peste 24 de milioane de vizitatori unici, potrivit companiei de cercetare de piaţă comScore, citată de BBC News Online.
Potrivit comScore, în luna decembrie a fost viz...