Epilarea cu laser este o procedură cosmetică prin care se inhibă creşterea firului de păr. Potrivit specialiştilor în cosmetică, metoda este eficientă în timp şi nu garantează îndepărtarea permanentă a pilozităţii. Tocmai de ac...
Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) va încerca, pe 30 martie, să recreeze Big Bang-ul, explozia aflată la originea Universului, cu ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume (Large Hadron Collider/ LHC), au anunţat, marţi, specialiştii acestei ...
Aparatul Philips Brilliance iCT cu 256 de canale, folosit de cercetătorii de la Universitatea din Chicago pentru a scana o mumie egipteană conservată perfect, cu ajutorul tehnologiei de scanare în tomografie computerizată, este disponibil şi în România, la Spitalul Milita...
Acoperişurile de culoare albă şi drumurile în culori reci, reflectând într-o mai mare măsură lumina soarelui şi căldura, ar avea un impact important asupra luptei împotriva încălzirii climei, a declarat, marţi, la Londra, secretarul american pentru E...
Câţiva cercetători de la Institutul francez al sângelui (EFS) din Alpii Mediterani au reuşit, pentru prima dată, să modifice genetic o grupă de sânge, o realizare care va permite crearea unor mostre de sânge rar, potrivit EFS.
Medicii Claude Bagnis, Pascal Bailly ...
Se pare ca vremurile in care bacul era indispensabil drumetiilor ce necesitau traversarea unui lac sau a unui rau, sunt pe cale sa apuna. O firma britanica ofera acum o alternativa foarte practica a acestei metode, prin construirea revolutionarului autocar-amfibie AmphiCoach.
AmphiCoach are intocmai...
În visul său de cucerire a Internetului şi a tuturor reclamelor care pot aduce bani, Google lucrează din răsputeri la preţiosul său browser Web. Google Chrome beta vine cu câteva funcţii noi dar de departe cea mai importantă noutate este sporul de viteză...
Un furnizor de melodii pentru telefoanele mobile din Japonia vinde sonerii care ar avea proprietatea de a desfunda nasul persoanelor răcite.
Soneriile propuse, care nu sunt foarte melodioase, sunt însoţite de semnale care declanşează vibraţiile telefonului mobil.
Pentru a ...