Un băiat din Statele Unite ale Americii de 13 ani, Jordan Romero, a devenit cel mai tânăr alpinist care a cucerit Muntele Everest, acesta reuşind teribila performanţă însoţit de tatăl său, potrivit site-ului news.bbc.co.uk.
Jordan Romero a telefonat mamei sa...
Doar cinci minute de exerciţii fizice efectuate în aer liber pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală şi din acest motiv autorităţile din domeniul sănătăţii publice trebuie să încurajeze populaţia să petreac...
Exerciţiile fizice pot provoca o dependenţă similară celei induse de heroină, iar privarea de efort fizic în cazul sportivilor se manifestă similar cu privarea de drog, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Tufts University din Boston (SUA), citat de...
Autorităţile din Brazilia au decis să o aresteze pe soţia fostului campion mondial de box Arturo Gatti, în vârstă de 37 de ani, care a fost găsit mort la finalul săptămânii trecute, la Porto de Galinhas, o localitate turistică din această ţar...
Permisul de conducere al preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, a fost suspendat pentru o lună, în urma unui accident rutier din octombrie 2008, în cursul căruia şoferul maşinii ciocnite de cea a preşedintelui FIFA a fost rănit uşor, a anunţat, luni, agen&...
Gigi Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua, este suspectat că ar fi folosit clubul sportiv - încă de la momentul la care l-a preluat - drept paravan pentru mai multe tranzacţii financiare suspecte. Aşa arată un raport al Oficiului Naţional pentru Combatere...
Opt persoane au fost arestate de poliţia din Richland (Carolina de Sud) în urma scandalului declanşat după ce un săptămânal britanic a publicat o fotografie în care înotătorul american Michael Phelps apare fumând canabis la o petrecere.
Potrivit unui post local de ...
Multiplul campion olimpic la nataţie, Michael Phelps, şi-a cerut scuze pentru comportamentul său "regretabil", după ce publicaţia News of the World a scris că sportivul american a fumat canabis la o petrecere.
"Am avut o conduită regretabilă şi am gre#...