Cântăreţul britanic Elton John va avea la dispoziţie 300 de perechi de ochelari pentru concertul pe care îl va susţine în capitala Bulgariei, Sofia, pe 13 iunie, informează novinite.com
Potrivit organizatorilor concertului, Sofia Music Enterprises, nimeni nu va şti p...
Julio Iglesias, unul dintre cei mai celebri cântăreţi spanioli din lume, a surprins publicul în timpul unui concert susţinut în staţiunea balneară Punta del Este, Uruguay, făcând câteva confesiuni despre viaţa sa sexuală. "Prima dată când am venit l...
Formaţia Metallica oferă o recompensă de 50.000 de dolari pentru orice informaţie care va conduce la găsirea unei fane în vârstă de 20 de ani, care a dispărut imediat după concertul pe care trupa l-a susţinut pe 17 octombrie, în Charlottesville, Virgin...
Concertul pe care formaţia germană Scorpions ar fi trebuit să-l susţină, pe 5 noiembrie, la Bucureşti, a fost anulat, informează organizatorul evenimentului.
Aleea "Michael Jackson", numită astfel în memoria regretatului artist, a fost inaugurată sâmbătă, în ziua în care acesta ar fi împlinit 51 de ani, în parcul Herăstrău, în prezenţa primarului Capitalei, Sorin Oprescu, şi a circa 500 de fani care s-au adu...
Madonna a declarat că s-a simţit "obligată" să facă acele comentarii despre discriminarea romilor în timpul concertului pe care l-a susţinut miercuri seară, în Parcul Izvor din Bucureşti, în ciuda huiduielilor publicului.
BBC News Online notează că...
Mii de fani au huiduit-o pe Madonna, miercuri seară, la concertul pe care ea l-a susţinut la Bucureşti, atunci când artista a apărat drepturile ţiganilor, vorbind despre discriminarea pe care aceştia o suferă în Europa de Est, notează presa internaţiona...
Cinci cuptoare de gătit industriale au fost montate în zona de culise la concertul pe care Madonna îl va susţine, miercuri, în Parcul Izvor din Capitală, a declarat Laura Coroianu, directorul Emagic, organizator al show-ului din Capitală.
Astfel, bucătarii Madonnei vor g&...
Madonna a cerut pentru concertul pe care îl va susţine, miercuri, în Parcul Izvor din Capitală, ca în zona de culise să fie amenajate o sală de masaj, o cabină de duş cu hidromasaj şi o sală de gimnastică, informează organizatorii show-ului, Emagi...
O persoană a murit şi nouă au fost rănite, dintre care două grav, în urma prăbuşirii, joi, a unei scene instalate pentru un concert al Madonnei la Marsilia, în sud-estul Franţei, au anunţat pompierii.
Madonna urma să susţină concertul la ...
Concertul pe care Depeche Mode urma să îl susţină la Bucureşti, sâmbătă, s-a anulat, din cauza faptului că solistul formaţiei, Dave Gahan, este bolnav, potrivit site-ului oficial al trupei britanice.
Depeche Mode a anunţat pe site-ul ei oficial că...
Concertul AC/DC la Bucureşti a fost aproape de a deveni ţeapa secolului în show business întrucât le-ar fi putut aduce trei milioane de euro celor care au organizat aşa-zisul festival Bucharest Rock Arena, susţin reprezentanţii companiilor care au avut de gestionat divers...
Celebra formaţie AC/DC concertează în România, pe 31 mai, show-ul acesteia fiind inclus în festivalul Bucharest Rock Arena, care va avea loc la kilometrul 15 de pe autostrada Soarelui, se arată pe site-ul evenimentului.
Până în prezent, la Bucharest Rock Arena au mai fost co...
Cântăreaţa irlandeză Sinéad O'Connor, una dintre cele mai controversate staruri ale anilor '90, vine la Bucureşti pentru a susţine un concert la Arenele Romane, pe 11 iunie, informează organizatorul concertului, Events.
Biletele au fost puse în vânzare la preţu...
Concertul pe care Madonna îl va susţine la Bucureşti este una dintre cele mai mari producţii din industria muzicală mondială, având nevoie de şapte zile pentru amenajare, au declarat organizatorii evenimentului, Emagic.
Concertul pe care diva pop îl va susţine Ã...
Pagina :
1 |
2 |
Urmatoarea»