Servitorii se cunosc, când li se dă o însărcinare; rudele la nevoie; prietenul în nenorocire; soţia, când se pierde averea. (Canakya)
Pe omul lipsit de virtute eu îl socot ca mort, chiar dacă trăieşte; pe când cel înzestrat cu virtute trăieşte mult timp chiar dacă-i mort. (Vrddhacanakya)
Oaspetele, copilul, regele şi soţia nu (vor să) ştie dacă ai sau n-ai; ei repetă mereu: “dă” (şi iar) “dă”. (Canakya)
Fiul să fie răsfăţat cinci ani (şi) să fie bătut zece ani; dar când a atins (vârsta de) şaisprezece ani, să fie tratat ca un prieten. (Canakya)