Fiecare român tânjeşte după un adevăr pe măsura imaginaţiei sale.
Suntem utili atât cât există ceva care să confirme această utilitate.
Fiecare om are o conştiinţă şi cel puţin un sistem de interese, şi, da, cineva pentru care există.
Bolnav de necuvinte devii uneori, o creatură de hârtie care simte încă, dar nu mai ştie de ce-i sângerează sufletul.
Moartea – o gară care ne permite trecerea doar singuri. Un tren fără nicio destinaţie, doar plecarea.
Zeii nu mor. Dreptul la moarte îl au numai cei care au trăit în prealabil.
Artiştii adevăraţi sunt fiinţe care cresc şi după moarte.
Fără mituri şi scrierile care au împământenit religiile, arta în general, literatura şi filozofia ar fi (fost) sărace.
Cei care se hrănesc în fiecare zi cu înţelepciune au pasul mai liber.
Un bun strateg e necesar în fiecare familie. Fiecare familie e o viaţă cu hăţişurile ei de bine şi de rău.
Destinul – un fel de fir al Ariadnei pe care-l urmăm căutând moartea sau itinerariul probabil pe care credem că subconştientul nostru îl împarte cu începutul (Dumnezeu) fără să ne spună până când şi de ce.
Sunt momente în viaţă în care nimeni nu-ţi poate citi sufletul. Acea libertate care nu suportă îngrădiri din partea nimănui altul.
Ochii lor – cine îşi asumă condamnarea la moarte a bolnavilor grav pentru care nu se găsesc fonduri pentru tratament? Cine îşi asumă vieţile distruse ale tuturor tinerilor care se droghează?
Fiecare popor trăieşte după propriile-i inteligenţă, cultură, îndemânare, curaj şi răbdare.
Omul care loveşte omul pe care-l iubeşte se loveşte pe sine însutit. De aceea spun: feriţi-l pe acest om de el!
Bunătatea nu e o slăbiciune, ci o victorie constantă împotriva animalului orgolios, sălbatic din noi fiecare.
Viaţa – o carte începută pe care o scrii cu propria-ţi trecere.
Norocul e al aceluia care nu-l cere pentru sine.
Şi ce a mai rămas din strălucirea noastră de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici două suflete care se caută etern pentru a se mistui, pentru a arde în neputinţa acestei deşertăciuni, la fel ca ş...
Cât de puţini suntem cei care în viaţa am trăit cu adevărat o mare iubire, cât de puţini ne-am născut astfel aici în această lume şi cât de mulţi îşi trăiesc viaţa morţi de ei înşişi, cu sufletele neumblate de paş...
Şi ne vom trezi într-o lume unde vom fi iar o stea, pe urmă vom arde doar fiindcă va urma să ne stingem iarăşi pentru a ne putea gasi ca două suflete pereche care să viseze la un Paris prin care să se plimbe, să se iubească, să se doreasc&...
Oriunde am fi, oricât de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alături de care ne vom plimba împreună pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsă pe iarba clipelor care se va usca şi ea la rân...
Şi vom fi etern împliniţi şi hrăniţi de Dumnezeul iubirii noastre ştiind că ne mistuim pentru acest Dumnezeu care va rămâne etern peste timpi sau spaţii, peste orice deşertăciune, ştiind că doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta...
Vom fi uniţi prin sfinţenia iubirii în şi prin Dumnezeul nostru etern. Şi atunci, oricât de mult am realiza deşertăciunea acestei lumi, şi am şti că vom fi mereu acea stea care va arde continuu pentru a apărea ca imagine pe o boltă a unei lumi...
Tu eşti catedrala de care am nevoie, iubirea mea, pentru mântuirea propriei mele existenţe. (Sorin Cerin)
Sunt bolnav de iubire, sunt bolnav de clipele Destinului tău ce se află în inima mea care împarte cele două eternităţi ale noastre în timpi şi spaţii ale dorinţelor şi sentimentelor noastre nesfârşite. (Sorin Cerin)
Sunt momente în care simt cum cerul se prăbuşeşte peste Destinul meu, ascuns în buzunarul propriilor mele sentimente pentru a-l feri de oricine ar încerca să-l fure, tocmai pentru a ţi-l putea dărui ţie, iubirea mea cea mare. Dacă s-ar prăbuşi cer...
Priveşte apusul cuvintelor care strigă sau vor să tacă şi ascultă-mi şoaptele necuvintelor mele ce vor să-ţi spună cât de mult te iubesc chiar şi atunci când pe buze e frig şi peste tot e numai durere sau înstrăinare şi asta nu...
De ce suferim din dragoste? Nu ar fi mai bine să uităm de această durere care e una dintre cele mai acute ale acestui cer, peste care se aştern norii cuvintelor câteodată? Sunt momente în care vreau să-ţi scriu dar nu pot, în care vreu sa alerg dar îmi simt cli...
Sunt alături de tine în acest mister care e filozofia iubirii pe care as vrea să o înţeleg privind adânc în ochii tăi şi să aflu dacă iubind vei înţelege mai mult despre tine decât dacă ai fi ceea ce eşti azi ca suflet, un străin, un simpl...
Pagina :
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
30 |
31 |
32 |
33 |
34 |
35 |
36 |
37 |
38 |
39 |
40 |
41 |
42 |
43 |
44 |
45 |
46 |
47 |
48 |
49 |
50 |
Urmatoarea»