Dacă există vreun secret al succesului, el rezidă din capacitatea de a înţelege punctul de vedere al celuilalt şi de a vedea lucrurile atât din perspectiva acestuia, cât şi al dumneavoastră. (Dale Carnegie)
Cu minte este acela care vede mai intai locul în care va ajunge sageata sa. (proverb arab)
Omul care nu se gândeşte sau nu prevede lucrurile îndepărtate, are necazul aproape. (Lun Yu)
Pesimistul vede intr-un tunel intunericul, optimistul vede lumina de la capatul lui, realistul vede luminile trenului care vine. Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe şine.
A citi mult face pe unii trufaşi şi pedanţi; a vedea multe te face înţelept, înţelegător şi util. (Lichtenberg)
Din cauza părerilor vulgului suntem târâţi în rătăcire şi nu vedem realitatea. (Cicero)
Când cineva vede şi aşteaptă numai ceea ce vrea, judecata lui cu privire la adevăr va fi neîntemeiată. (Menander)