Politica nu are principii. Are numai interese
O campanie politică totdeauna costă mult mai mult decât ceea ce un om onest poate plăti
Cheia succesului în politică: să condamni vehement hoţii şi escrocii, chiar dacă eşti unul dintre
Întotdeauna când economia unei ţări e la discreţia străină, şi politica ţării e la dispoziţia străinilor.
Am ajuns la concluzia ca politica este o problema mult prea serioasa pentru a fi lasata politicienilor
O provocare pentru chirurgia politică: extirparea corupţiei, fără a altera specificul naţional
Clasa politică, în război cu alegătorii. Iată adevărata luptă de clasă
O idee de geniu, atâta vreme cât nu e îmbrăţişată de mulţime, nu are valoare politică.
În politică, cel mai bun adevăr este minciuna, cu condiţia să nu fie dovedită
Un cult este o religie fără nici o putere politică
Un cult este o religie fără nici o putere politică
Politica. Am obosit să mă tot pronunţ în probleme în care toată lumea are dreptate.
În politică, întâi se pune apa în pahar, apoi se diluează cu vin.
Longevitate politică. Fericite acele epave, care se scufundă cu pânzele sus!
Din behăitul incert al turmei, ciobanul deduce opţiunea ei politică.
Politica poate oricând transforma eşafodul în podium de premiere. Şi invers.
În politică sunt vremuri când trebuie să fii de partea corectă şi să pierzi.
De când am intrat în politică, mi-am dat seama că totul e teleghidat.
În politică, orice gloabă îşi poate da aere de pur-sânge
Orice participare la activitatea politică e absolut inutilă
Nu politica uneşte tovarăşi ciudaţi de pat, ci căsătoria
După Hiroşima şi pietrele ar trebui să facă politică
Nu se face politică cu morala, dar nici fără
Din ştiinţă, fizica atomică a devenit politică
Politica practică rezidă în a ignora fapte
Şi atunci când este curată, politica se face tot cu mijloace murdare.
Ecologia legalizează politica lupului
Drama lui Platon, mereu reeditată. Să fii înţelept şi să nu poţi face nimic în politică
Elitele vor fi mereu în minoritate. Opţiunea politică a unei naţiuni este voinţa mediocrităţii majoritare
Dacă nu o testăm pe voi, nu avem de unde să ştim dacă ducem o politică proastă