E greu de atins limanul credibilităţii, cu minciuna în barcă.

Foamea de adevăr duce adesea la devorarea acestuia.

Fantezia poate da strălucire unui adevăr tern.

Fiecare român tânjeşte după un adevăr pe măsura imaginaţiei sale.

Progresul tehnic ne asigură o moarte tot mai complexă.

Îngerii vorbesc ebraica, diavolii, latina. Cât va supravieţui o religie bazată pe limbi moarte?

Viaţa înseamnă materie avidă de materie. Viaţa înseamnă materie flămândă.

Inima e ca şi vântul. Există atâta timp cât bate.

Te doare sufletul? Bucură-te! Va veni un timp când n-o să te mai doară.

Ruinele se maturizează în timp.

O, dacă am putea închiria timp excedentar, de la cei plictisiţi de viaţă!

După un anumit timp, stratul de rugină devine protector.

Timpul. Marele Solvent.

N-are timp să se îmbogăţească. El munceşte.

Am locuit un timp în sufletul unei femei. Mare înghesuială.

De moarte, cel mai mult se tem visătorii. Nu putem visa decât în categorii eterne.

Zeii nu mor. Dreptul la moarte îl au numai cei care au trăit în prealabil.

Cimitir vesel. Cei vii râd de moarte în scop comercial, din raţiuni turistice.

Cât trăim, suferim. Şi totuşi, fugim de moarte. Ne place suferinţa.

Artiştii adevăraţi sunt fiinţe care cresc şi după moarte.

Avem mulţi oameni inteligenţi, dar puţini oameni cu caracter. Acest paradox explică drama perpetuă a României, indiferent de regimul ei politic.

Următoarea migraţiune a popoarelor va avea un caracter interplanetar.

Când dorm, eroii visează că se luptă cu forţele răului. Până şi somnul lor are un caracter eroic.

Ştiinţa nu a eliminat cruzimea. I-a dat însă un caracter ştiinţific.

Dacă vrei să pedepseşti răul, încearcă să-l vindeci. Pentru rău nu există pedeapsă mai mare decât transformarea lui în bine.

Pentru poetul Ovidiu, vechii romani n-au găsit pedeapsă mai aspră decât exilul pe litoralul românesc.

Poezia e cântec de delfin. Nu orice ureche o poate percepe.

Nu întotdeauna înţelepciunea unui om e direct proporţională cu volumul bibliotecii sale.

Cei mai dificili clienţi ai bibliotecilor publice sunt scriitorii. Ei se urcă pe rafturi şi vor să rămână acolo definitiv, în spatele unor coperte colorate.

Romică (serios): Transhumanţa e o ştiinţă grea...
Ramona: Foarte grea. Mai ales primăvara. Să mergi, cântând din fluier, cu atâtea oi pe autostradă... (Pauză.) Din fericire, poporul nostru are o practică milenară.