Maladia Alzheimer poate fi diagnosticată cu circa 20 de ani înainte de apariţia primelor simptome, cu ajutorul unui test oftalmologic ieftin şi eficient, dezvoltat de cercetătorii britanici, potrivit dailymail.co.uk.
Testul, care este simplu ca procedură şi nu implic...
Naveta americană Atlantis, care are ca misiune să repare şi să modernizeze telescopul spaţial Hubble, va fi lansată pe 11 mai, cu o zi mai devreme decât data stabilită iniţial, au indicat reprezentanţii Agenţiei spaţiale americane (NASA).
Lansa...
Petru Vaduva, cel de-al zecelea director al Tiriac Holdings de la fondarea companiei la inceputul anilor '90, are misiunea de a regandi strategia unui grup cu expunere pe doua din cele mai afectate piete in urma crizei financiare: auto si imobiliare.
Petru Vaduva, 48 de ani, cel care a preluat condu...
Nimfomania, o tulburare sexuală feminină rară, descrisă pentru prima dată de în 2001, este asociată cu sindromul picioarelor neliniştite, o tulburare de somn încă puţin cunoscută de specialişti, potrivit unui studiu realizat de cercetător...
Criza economica inceputa in 2008 este una foarte serioasa. Se pare ca vor fi afectate toate marile corporatii. Ca urmare, acestea si-ar putea restructura imaginea si logou-ul. Aflati cum vor arata logo-urile a 15 companii mari.