Francezii dedică cel mai mult timp somnului şi mesei de prânz, comparativ cu locuitorii celorlalte state dezvoltate din lume, potrivit unui studiu realizat de experţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Potrivit acestui studiu, francezii sun...
Preşedintele juriului celui mai mare salon internaţional de invenţii de la Geneva, Taji David, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că ideea şi proiectul românesc Roboscan i-au încântat pe toţi membrii juriului, care au desemnat România câştigătoar...
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, a declarat, luni, la întâlnirea organizată de ANPDC cu direcţiile judeţene, că în minister se lucrează la un proiect de act normativ prin care, durata concediului pentru creşterea copilului să fie redus&...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că proiectul de Cod penal introduce o infracţiune nouă privind vătămarea fătului, de la declanşarea naşterii până la terminarea acestui proces, menţionând că nu se sanc...
Hollywood-ul a intrat în linie dreaptă înainte de decernarea premiilor Oscar, iar suspansul în ceea ce priveşte câştigătorii diverselor categorii creşte pe zi ce trece, chiar dacă "Slumdog Millionaire" pare să deţină toate atuurile pentru a triumfa la...
Un post de televiziune din Africa de Sud a transmis din greşeală, în cadrul unui buletin de ştiri, că fostul preşedinte american "George Bush a decedat", relatează BBC News Online.
Postul de televiziune ETV News a afişat timp de trei secunde titlul "George Bush a ...
Tenismanul elveţian Roger Federer, învins de Rafael Nadal în finala turneului Australian Open, a izbucnit în plâns în timp ce încerca să se adreseze mulţimii, după meci, fiind consolat de idolul său Rod Laver.
Nadal s-a impus, duminică, în faţa lui Federer, ...
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a câştigat, sâmbătă, pentru a patra oară turneul Australian Open, impunându-se în finală, cu scorul de 6-0, 6-3, în faţa sportivei ruse Dinara Safina.
Serena Williams s-a mai impus la Australian Open în 2003,...
Cercetătorii ne arată că putem creşte şansele de a ne menţine un creier sănătos chiar şi la o vârstă înaintată dacă adăugăm alimente “inteligente” la regimul alimentar zilnic.
De exemplu, afinele ajută la protejarea cre...
Bărbaţii îşi controlează pofta de mâncare mai uşor decât femeile, fapt care explică diferenţele de rată a obezităţii înregistrate între cele două sexe, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite.
Cercetătorii au realizat acest stu...
Arheologii de la Muzeul de Istorie a Banatului din Timişoara au descoperit la Corneşti cea mai mare fortificaţie din Europa datînd din Epoca Bronzului cu ajutorul imaginilor transmise prin satelit. Munca este de durată şi se va întinde pe o perioadă de pînă la u...
Presedintele ales al SUA, Barack Obama, se intoarce vineri din vacanta de 12 zile petrecuta in Hawaii si urmeaza sa preia fotoliul de la Casa Alba in 20 ianuarie.
Familia Obama este asteptata vineri la Chicago. In week-end Barack Obama se va afla la Washington unde se va intalni luni cu liderii Con...
Colectia de lenjerie intima "Tools" (Scule) a celebrului designer Catalin Botezatu a fost prezentata sambata seara in nou-deschisul club Bamboo, din centrul Clujului. Nu mai putin de 8.000 de persoane au calcat pragul clubului in cele trei zile cat a durat inaugurarea acestuia.
Berea spaţială, rezultatul unui program îndrăzneţ de cultivare a orzului în spaţiu, pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care a durat cinci luni, a fost lansată în Japonia.
Berea a fost obţinută din orz cultivat la bordul Sta...